În cursul acestei convorbiri telefonice, cei doi președinți au discutat „despre criza militară și umanitară din Ucraina. Liderii au schimbat opinii despre prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul țării”, a anunțat Peskov, citat de agențiile de presă rusești.
„Punctele de vedere ale celor doi președinți privind mijloacele de ieșire din această criză gravă corespund în mare parte”, a afirmat el.
Cei doi șefi de stat s-au văzut la Minsk la 26 august în cadrul unui summit regional la care au participat, de asemenea, reprezentanți ai Uniunii Europene. Acesta nu a condus însă la o detensionare a crizei.